Cuvântul "bezoar" vine
din limba persană, unde pād-zahr (پادزهر) însemnă "antidot".
Termenul desemnează o masă formată în tractul digestiv al oamenilor şi al
animalelor, cel mai adesea al rumegătoarelor. Se considera că bezoarul are
proprietăţi magice, fiind eficient împotriva tuturor otrăvurilor. Primele
descrieri ale proprietăţilor medicale ale bezoarului datează din secolul al XII-lea,
iar în secolul al XVI-lea s-au făcut primele experimente care au infirmat
calitatea bezoarului de antidot universal. Totuşi, el a continuat să fie
folosit drept ingredient de bază în farmaciile transilvănene.
Colecţia noastră include două
borcănaşe pentru praf de bezoar care fac parte din farmacia portabilă a Terezei
Keményi. Micul cufăr farmaceutic nobiliar este datat 1787. Cele două recipiente
sunt inscripţionate „Pulvis Bezoardie” şi „Pulvis Bezoard Sennert”, semnul
folosit pentru pulbere fiind cel alchimic. Denumirea suplimentară a celui de al
doilea ingredient se legă de numele lui Daniel Sennert (1572-1637), renumit
doctor german interesat de alchimie şi chimie, căruia i se datorează probabil o
modalitate particulară de preparare a bezoarului.
Registrul care conţine menţiunea
bezoarului de două tipuri, occidental şi oriental, este inventarul farmaciei
din Târgu Mureş din 1790.
Vezi şi articolul de prezentare din ziarul Făclia.
Vezi şi articolul de prezentare din ziarul Făclia.
