Cataplasme

Cataplasmele sunt paste medicinale moi, vâscoase, exclusiv de uz extern, care se aplică calde. Etimologia este greacă,termenul de kataplasma derivând din kataplassein, care înseamnă a întinde, a aplica. Ele se prepară cu pudre făinoase, pulpă vegetală fiartă în apă sau lapte, decocturi mucilaginoase, uneori cu adăugare de substanțe uleioase sau grase. 

Cataplasmă contemporană cu argilă

Cataplasmele aveau rol emolient, pentru a relaxa țesuturile, rol antialgic (de calmare a durerii) sau antiinflamator, puteau fi menite a încuraja formarea de materie în abcese și drenarea acestora, sau pentru a trata ulcere de diferite tipuri. Cataplasmele astringente se preparau cu aluminiu, cele pentru ulcere cu cărbune medicinal (carbonis lignis), morcov sălbatic (daucus), sau așa-numita pâine farmaceutică (Cataplasma Fermenti Cerevisae), cele revulsive (producând iritații locale ale pielii pentru a dirija sângele stagnant) cu muștar (sinapis) etc.

Tipuri frecvente de cataplasme

Deoarece ingredientele cataplasmelor sunt destul de accesibile, disponibile în gospodărie, ele erau probabil deseori realizate acasă de către femei.

Sticlă farmaceutică albastră pentru cărbune din lemn depurat, din Colecția de Istorie a Farmaciei din Cluj-Napoca

Recipiente farmaceutice personalizate

Recipientele farmaceutice erau deseori personalizate. În secolul al XVIII-lea de exemplu vasele erau decorate cu simboluri ale farmaciilor unde erau folosite. Aceste simboluri erau de regulă plasate deasupra cartușelor pentru signatură. Colecția de Istorie a Farmaciei păstrează de exemplu un lot important de borcane mari de sticlă cu cartușul surmontat de reprezentarea pictată a unei coroane (mai multe farmacii purtau în epocă acest nume), două cupe mai mici de la Farmacia Racul Roșu din Bratislava (cu reprezentarea unui astfel de crustaceu), dar și mai multe recipiente ceramice cu un vultur bicefal încoronat deasupra unui cartuș gol (farmacistul nu apucase să treacă denumirea produsului). La sfârșitul secolului al XVIII-lea și în prima jumătate a secolului următor, în Transilvania funcționau două farmacii ”La Vulturul Imperial”, una la Sibiu și una la Rupea, în colecție păstrându-se și două plăci de gravură pentru etichetele de hârtie a uneia dintre aceste farmacii, hârtii în care se împachetau pastilele la vânzare. 

Recipiente farmaceutice personalizate cu simboluri ale farmaciilor

La sfârșitul secolului al XIX-lea în începutul secolului XX devenise la modă personalizarea (mai simplă și mai ieftină) prin intermediul etichetelor de hârtie tipărită. Un astfel de vas utilizat la farmacia din Turda păstrează chiar două etichete suprapuse. Cea mai veche datează din jurul anului 1910 cât farmacia se afla în proprietatea lui Cs. Miké Márton, iar cea de deasupra din jurul anului 1930 când proprietar devenise Miklós Manta iar farmacia își schimbase denumirea, purtându-i numele.

Vas farmaceutic din lemn cu două etichete de hârtie suprapuse, arătând schimbarea denumirilor și a proprietarilor farmaciei din Turda

Enemata (clisme)

Enemata sau clisterae sunt preparate lichide menite a fi introduse in intestinul gros, prin rect. Deși etimologia ambilor termeni este greacă, tehnica a fost practicată pentru prima oară în Egiptul antic. Sunt menționate clisme cu orez, cu lapte, miere, cu melasă, unt, ulei de trandafir, fum obținut prin aprinderea tutunului și multe alte substanțe și preparate. 

Tipuri de enemata menționate frecvent în dispensatorii

Aloe vera are o îndelungată istorie medicinală, egiptenii fiind primii care au folosit-o pentru a trata paraziţii intestinali, în secolul al VI-lea î.e.n. arabii o foloseau ca laxativ, iar Dioscoride recomanda Aloe vera în afecţiuni ale tractului digestiv.

Selecție de recipiente pentru Aloe din Colecția de Istorie a Farmaciei din Cluj.

Clismele aveau diferite funcții: evacuarea intestinului, efect antialgic (împotriva durerii, uneori cu opiu), emolient, astringent (în tratarea diareii, dizenteriei etc.), efect anti-iritant (în caz de apoplexie de ec.), efect de relaxare (cu tutun de ex, în cazuri de hernie), distrugerea paraziților (cu decocturi amare, precum cel din castravete amar, Colocynth), sau ca formă alternativă de hrănire. La fel de variate sunt și aparatele și pozițiile de administrare, însă cele mai comune sunt diferite tipuri de siringi și tuburi flexibile. Siringa menționată printre posesiunile bărbierului Egidius din Cluj (sec. XVI) putea avea și o astfel de întrebuințare.

 

Set pentru clisme din colecția Old Operating Theatre Museum and Herb Garret, Londra