5/06/2020

Colire


Colirele desemnează preparate de uz oftalmic. În tradiția greco-romană ele erau medicamente compuse sub formă aproape solidă, asemeni unor bare lunguiețe, care urmau a fi diluate în apă, ou, sau vin atunci când era nevoie de ele în tratamentul bolilor de ochi. Pasta respectivă era apoi aplicată pe interiorul pleoapei cu o spatulă specială.
Relief roman cu reprezentarea unui oftalmolog
S-au descoperit o serie de ștampile de oculist cu care se imprimau astfel de colire solide. Ștampilele conțineau rețeta precum și numele medicului, iar astfel de exemplare s-au descoperit și în Dacia. Romanii foloseau însă termenul de collyrium pentru a se referi și la alte preparate solide de formă similară, precum și la vopselele negre pentru ochi (hokl) folosite în unele state orientale. În farmacia contemporană, colirele sunt substanțe sterile administrate sub forma unor picături, cu elementul activ dizolvat în apă distilată, ser fiziologic și antiseptic.
Ștampile antice de oftalmolog și colire imprimate cu acestea.


Colecția de Istorie a Farmaciei din Cluj include doar trei recipiente pentru preparate de uz oftalmic: un vas ceramic pentru un unguent oftalmic, un alt vas ceramic pentru un unguent oftalmic roșu, și o sticlă albastră cu dop fațetat pentru apă oftalmică gri.

Recipiente pentru preparate de uz oftalmic din Colecția de Istorie a Farmaciei Cluj-Napoca

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu