La emisiunea Turist acasa

Va oferim, cu mare incantare, editia emisiunii Turist Acasa filmata la Colectia de Istorie a Farmaciei, difuzata la Digi24:

Etichete farmaceutice

In colectia de istorie a farmaciei din Cluj-Napoca se pastreaza trei placi de gravura preluate in anul 1968 din donatia Valeriu Bologa. Cele trei placi de cupru, de dimensiuni medii, reprezinta cartuse decorate pentru etichete farmaceutice. Acestea urmau a fi decupate de pe foaia comuna, lipite pe recipientele in care se vindeau produsele si in spatiul liber farmacistul completa de mana denumirea preparatului.

Detaliu dupa una dintre placile de gravura de secol XVIII-XIX

Detaliu cu instrumentar farmaceutic, dupa una dintre placile de gravura de secol XVIII-XIX

Detaliu dupa una dintre placile de gravura de secol XVIII-XIX, reprezentand un cartus inscriptionat

Piesele in discutie contin o serie de cartuse, de diverse forme si dimensiuni, cu decoruri baroce (ghirlande, festoane), simboluri tematice (instrumentar farmaceutic), initiale si insemne ale farmaciei "La Vulturul Imperial" (Apotheke zum Kaiserlische Adler) din Sibiu (vulturul bicefal, stema Transilvaniei). Aceasta farmacie a fost infiintata la sfarsitul secolului al XVIII-lea, mai precis in anul 1795, de catre o familie de armeni, si a functionat pana in jurul anului 1820. In Transilvania mai exista o farmacie intituata "La Vulturul Imperial", la Rupea.

Tiraj 2014 dupa placa de gravura de epoca, reprezentand etichete farmaceutice

Tiraj 2014 dupa placa de gravura de epoca, reprezentand etichete farmaceutice

Tiraj 2014 dupa placa de gravura de epoca, reprezentand etichete farmaceutice

Cu ocazia aniversarii a 60 de ani de la infiintarea Colectiei de Istorie a Farmaciei, specialistii laboratorului de restaurare si conservare a Muzeului National de Istorie a Transilvaniei au realizat un nou tiraj dupa aceste placi de gravura, care pot fi inca achizitionate la Muzeul Farmaciei. 

Suntem la Digi24

Turist în lumea leacurilor de demult

  Asadar, va asteptam la muzeu, si vom reveni cu emisiunea dedicata noua "Turist acasa"

 

Sarbatori fericite!

Despre pipe si fumat in Transilvania

In cadrul Zilei Portilor Deschise, 27 noiembrie 2014, ora 13, vernisam si o mica expozitie temporara intitulata Despre pipe si fumat in Transilvania, care va fi putea fi vizitata pana pe 27 februarie 2015. Va asteptam!

Ziua Portilor Deschise, joi, 27 noiembrie!

Mai mult decât o simplă zi a porţilor deschise, evenimentul marchează şi împlinirea a 60 de ani de la înfiinţarea Colecţiei de Istorie a Farmaciei şi include o serie de momente speciale:

• Proiecţie cu imagini de epocă din activitatea Colecţiei de Istorie a Farmaciei
• ora 13.00 – Vernisajul expoziţiei temporare Despre pipe şi fumat în Transilvania. Piese din colecţia Muzeului Naţional de Istorie a Transilvaniei
• Prezentarea unui tiraj special după plăci de gravură din colecţia muzeului, reprezentând etichete farmaceutice de secol XIX, din donaţia Valeriu Bologa, pentru vânzare.
• Târg de carte, cu publicaţii ale muzeului

Colecţia de Istorie a Farmaciei este cel mai timpuriu muzeu de profil din România şi unul dintre cele mai timpurii din Europa, fiind înfiinţat în anul 1954. La originea sa se află colecţia de obiecte farmaceutice transilvănene a profesorului Orient Gyula (1869-1940), expusă în anul 1904 într-una dintre sălile Muzeului Ardelean şi apoi donată acestei instituţii, precursoarea MNIT.

Profesorul Bologa, şeful catedrei de Istoria Medicinei şi Farmaciei din cadrul Facultăţii de Medicină şi Farmacie din Cluj, a fondat în anul 1954 Muzeului Farmaciei, care a fost organizat şi panotat de Dr. Izsak Samuel. Iniţial, muzeul a fost subordonat Facultăţii de Medicină şi Farmacie, însă în anul 1963 a primit numele de Colecţia de Istorie a Farmaciei, fiind unită cu mai vechea donaţie Orient şi subordonată Muzeului Naţional de Istorie a Transilvaniei. Colecţia a fost îmbogăţită pe parcurs prin alte donaţii valoroase care ilustrează activitatea farmaceutică din Transilvania între secolele XVI-XIX.

Locaţia Colecţiei de Istorie a Farmaciei a contribuit dintotdeauna la succesul său muzeografic şi anume, clădirea vechii Farmacii Hintz, unul dintre monumentele istorice deosebite ale Clujului. Casa Hintz păstrează structura farmaciilor de oficină din Transilvania şi din Europa. Oficina era încăperea cea mai decorată, unde se vindeau medicamentele şi unde se trata cu clienţii.

Sunteti pregatiti?

INDIGO

Indigo sălbatic

Istoria indigo-ului este în primul rând cea a unei foarte căutate vopsele pentru textile. Importanţa sa economică se datora rarităţii substanţelor naturale din care se puteau obţine nuanţe de albastru. Iniţial, planta Indigofera tinctoria era folosită în acest scop în India, ajungând în lumea greco-romană ca marfă de lux, sub numele de Indigo (de la latinul indicum, adică indian). 

Vase de lemn folosite în Farmacia Unicorn din Cluj

Pe parcursul Evului Mediu s-au folosit şi diferite plante europene în acelaşi scop, însă vopseaua obţinută nu era la fel de intensă şi nici foarte rezistentă.

De aceea, descoperirea indigoului sălbatic (Baptisia tinctoria), plantă nativă nord americană, a generat un intens comerţ transatlantic cu acest nou tip de indigo. 

Indienii americani însă foloseau rădăcina plantei şi în scop medicinal, pentru tratarea rănilor care nu se închideau şi a infecţiilor gurii şi ale gâtului. 

Indigo-ul s-a alăturat astfel plantelor miraculoase de pe noul continent, intrând în Materia Medica europeană  şi fiind folosit în combaterea multor afecţiuni.

În secolul al XIX-lea Indigo-ul început să fie folosit şi în homeopatie, în special pentru stimularea imunităţii, în combinaţie cu alte plante, dar şi în cazuri de infecţii localizate. Ca tinctură antimicrobiană, în mod obişnuit se asociază cu Echinaceea şi cedru alb.

Sticluţă homeopatică

În colecţia noastră se află cinci recipiente pentru indigo folosite în farmacii transilvănene. Primele două vase farmaceutice, din lemn, provin din Farmacia Unicorn, din Cluj. Cel de al treilea vas, tot din lemn, a fost folosit în farmacia Bononi din Recaş (jud. Timiş). 

Al patrulea recipient este un borcan farmaceutic din sticlă, cu signatura INDIGO tipărită pe hârtie, provenit din vechea donaţie Orient. 
Cel din urmă este o sticluţă dintr-un set homeopatic, provenit dintr-o farmacie din Baia Mare.
Pentru un eseu de istorie culturală recomandăm Michel Pastoureau, "Albastru. Istoria unei culori", Ed. Cartier,  2006.

Boabele Sf. Ignatiu sau stricnina pentru nervi

Strychnos ignatia

La sfârşitul secolului al XVII-lea, iezuitul de origine cehă Georg Joseph Kamel era prins într-ale misionariatului în Filipine, însă intreprindea şi cercetări botanice în aceste insule orientale. Desenele sale botanice şi descrierile plantelor locale au ajuns în cele din urmă (primul lot fiind capturat de către piraţi) la Londra, unde au fost publicate. 

Kamel a descris pentru prima dată o plantă căţărătoare numită de către filipinezi aguwason, dankkagi, sau igasud, pe care a denumit-o ştiinţific Strychnos ignatia, după sfântul patron al ordinului iezuit, Ignatiu de Loyola.

Boabele Sf. Ignatiu, Colecţia de Istorie a Farmaciei

Fructul amar al acestei plante, de dimensiunea şi forma unei portocale, are seminţe tari, în formă de migdală, numite boabele sfântului Ignatiu (faba Sancti Ignatii). Boabele conţin doi alcaloizi toxici, stricnina şi brucina, care în doze mici acţionează asupra transmisiei impulsurilor nervoase spre muşchi, iar în cantităţi mai mari pot provoca moartea, prin asfixiere.

Borcan de sticlă, început de secol XX

În secolele XVII şi XVIII boabele erau folosite în tratarea gutei, holerei, astmei, epilepsiei şi a altor afecţiuni, dar folosirea lor s-a limitat în timp datorită efectelor toxice. În secolul al XIX-lea au fost redescoperite şi au stau la baza preparatului homeopat Ignatia (denumit şi Ignatia amara), recomandat ca remediu al suferinţelor emoţionale puternice, a simptomelor contradictorii, isterice. Era, şi este în continuare, folosit cu predilecţie de către femei care prezintă "simptome ale stresului emoţional, precum dureri de cap, ticuri nervoase, tulburări digestive, dureri de gât şi frica de păsări (în special pui de găină)."

Colecţia noastră include trei piese legate de boabele Sf. Ignatiu:

Sticluţă homeopată, secol XIX

• un recipient de lemn cu seminţele plantei în discuţie, de secol XIX,
  dintr-o farmacie din Baia Mare,
• un borcan de sticlă cu signatura FABA ST. IGNATII, provenit din colecţia Valeriu Bologa, 
• şi o sticluţă cu eticheta IGNATIA dintr-un set homeopatic de secol XIX, provenit din aceeaşi farmacie băimăreană.

Tutunul vindecator

Nicotiana tabacum

Curând după introducerea tutunului din America în Europa, în secolul al XVI-lea, acesta a devenit celebru, fiind planta miraculoasă de pe noul continent care vindeca toate afecţiunile. În secolul următor se generalizează consumul său recreativ, fumatul din pipă cucerind întreaga lume, însă folosirea farmaceutică a plantei continuă, în paralel, până în ziua de astăzi.
Proprietăţile toxice ale tutunului au fost identificate de timpuriu, însă multe dintre plantele folosite în scopuri medicale erau, şi ele, toxice, în anumite concentraţii. 

Ilustratie din Tabacologia, 1622

Tutunul a fost recomandat, de-a lungul timpului, pentru o gamă largă de afecţiuni, printre care cele mai frecvente erau ulcerele şi diverse leziuni ale pielii, rănile, şi durerile reumatice. Infuziile de tutun erau recomandate drept vomitiv iar prizarea plantei măcinate provoca strănutul, considerat sănătos deoarece purifica organismul.
S-au scris tratate întregi despre proprietăţile farmaceutice ale plantei şi  despre modalităţile de preparare, un exemplu grăitor fiind lucrarea intitulată chiar Tabacologia (Tabacologia : hoc est, tabacis seu nicotianae descriptio medico-chirurgica pharmaceutica), publicată de  Johannes Neander în latină în anul 1622.

Recipient ceramic, extract din frunze de tutun, sec. XIX

În secolul al XIX-lea s-a reuşit izolarea nicotinei din frunzele de tutun şi lumea medicală a devenit tot mai sceptică faţă de proprietăţile plantei ca panaceu universal, deoarece conţinea şi un foarte toxic alcaloid. Nicotina a început să fie folosită independent, fiind atent dozată, iar experimentele medicale continuă şi astăzi.
Colecţia noastră include un recipent de secol XIX, din ceramică smălţuită cu etichetă de hârtie cu signatura tipărită "EXTR NICOTIA FOL" (Extractum Nicotianae Folium). Piesa, intrată în colecţie în anul 1963, provine de la farmacia clujeană "Unicorn".

Elixirul dragostei

Stincus Marinus

În secolul al XVIII încă se puteau cumpăra băuturi afrodisiace de la farmacie. Reţetele acestora au variat în timp, renunţându-se treptat la ingredientele de natură animală, precum Stincus Marinus. Acest din urmă ingredient farmaceutic era scheletul pulverizat al unei şopârle din Asia Mică, care se credea a fi foarte eficient în a stârni dorinţele, în special pe cele ale tinerelor doamne.

Sticlă de secol XVIII pt. Elixirul Dragostei

Colecţia noastră include patru recipiente pentru Elixirul Dragostei, provenite din vechea donaţie a lui Iuliu Orient. Sticlele sunt pictate manual, cu diferite reprezentări romantice (inimi, porumbei afrontaţi, cupluri, flori) şi au fost realizate într-o manufactură din Transilvania la jumătatea secolului al XVIII-lea. 

Lucrările farmaceutice de epocă păstrează o serie de preparate similare, bazate pe vin şi condimente sau substanţe aromatice. Una dintre reţete, intitulată Vinum Cinnamomi Augustin, constă din vin roşu amestecat cu scorţişoară, cuişoare, nucşoară şi cardamom, lăsate la macerat timp de o zi şi o noapte şi apoi strecurate printr-o pânză. 

Sticlă de secol XVIII pt. Elixirul Dragostei

Alte preparate includ şi boabe de piper, coajă de portocale sau zahăr, iar macerarea poate fi înlocuită cu fierberea ingredientelor. În cazul ambelor procedee se preciza faptul că ingredientele aromate nu trebuie pisate, pentru a nu tulbura vinul. Strecurarea finală avea şi ea rolul de a îndepărta eventualele impurităţi.

Pulbere pentru dinţi

Vas din lemn "Pulv. Dentifr. Alb."

Diferite reţete pentru preparate menite să cureţe dinţii, să-i albească, şi să împrospăteze respiraţia, se păstrează încă din Antichitatea clasică. Grecii şi romanii foloseau frecvent DENTIFRICIUM (pulbere pentru dinţi), obţinută din oase sau cochilii arse şi apoi pisate fin, amestecate uneori cu miere şi diferite substanţe astringente (precum smirna). 

De la sfârşitul epocii medievale şi până la începutul secolului XX, astfel de produse erau preparate de către farmacişti şi reţetele erau notate în diversele lucrări de profil, fiind prezenţe constante în Materia Medica. 

Vas din lemn "Pulv. Dentif. Rub."

Dentifriciile erau definite drept agenţi mecanici, de obicei pulberi, folosite pentru curăţirea dinţilor, realizate de regulă din următoarele ingrediente de bază:

• Pumex - piatră ponce

• Bolus Armeniaca - argilă roşiatică

• cretă

• Os sepiae - oase de sepia

• Myrrha - smirnă

• Iridis florentinae radix - bulb de iris

• Catechu - extract de acacia

• Sanguis draconis - răşina secretată de florile unor palmieri.

Vas din lemn "Pulv. Dentif. "Sipos""

Unele ingrediente erau folosite pentru rugozitate, altele pentru proprietăţile lor astringente (în vederea tratării unor afecţiuni ale gingiilor), iar altele pentru mirosul lor plăcut, menit a împrospăta respiraţia.

În prepararea şi folosirea pulberilor pentru dinţi trebuia menţinut un echilibru între ingrendiete, care trebuiau să fie destul de dure pentru a îndepărta aderenţele dar nu prea dure, pentru a nu afecta smalţul.

Colecţia nostră include o serie de recipiente pentru dentifricii, realizate din lemn, sticlă şi porţelan.

Vas din sticlă "Pulv. Dentif. Huf."

Trei sunt vase din lemn, folosite în secolul al XIX-lea într-o farmacie din Baia Mare, cu signaturi pictate care indică felul preparatului. "Pulv(eris) Dentifr(icium) Alb(um)" sau "Pulv. Dentif. Rub(rum)" diferenţiază între astfel de pulberi în funcţie de culoarea lor - albă sau roşie.  "Pulv. Dentif. "Sipos"" se referă probabil la o reţetă aparte, purtând numele celui care a preparat-o prima oară. 

Un alt vas farmaceutic de secol XIX, realizat din sticlă lactată (opalină), poarta inscripţia "Pulv. Dentif. Huf." şi face parte din colecţia lui Iuliu Orient.

Ultimele două obiecte sunt cutii rectangulare pentru pastă de dinţi, de origine pariziană. 

Cutie din porţelan "Odontine, nouveau Dentifrice..."

Una dintre cutii este realizată din porţelan, provine din farmacia "La Coroana" din Iaşi, iar inscripţia oferă o serie de date legate de provenienţa sa. "Odontine" este o reţetă lansată în jurul anului 1860 de către chimistul J. Pelletier, membru al Academiei franceze de medicină, la sugestia unui coleg dentist-chirurg.
Compoziţia acestei paste de dinţi, produse la Paris, era menită a neutraliza aciditatea bucală, ca mod de combatere a cariilor. 

Cutie din sticlă "Pate dentifrice"

Cea de a doua cutie, realizată din sticlă lactată, conţinea tot o pastă de dinţi produsă la Paris, obiectul făcând parte din colecţia Iuliu Orient.

Jonathan Pereira, The Elements of Materia Medica and Therapeutics, vol. 1, Cambridge, 2014 (prima ediţie: 1854)

Apa minerală de import

Recipient pentru apa minerală Selters

Colecţia noastră include patru recipiente ceramice, de secol XIX, primite prin naţionalizare de la farmacia Sfântul Gheorghe din Cluj şi de la o farmacie din Carei. Inscripţiile de pe aceste sticle confirmă provenienţa lor germană, din Nassau, şi conţinutul iniţial, care era apă minerală. 
Izvoarele minerale din Selters, în apropiere de Frankfurt, erau celebre încă din antichitate pentru proprietăţile deosebite ale apei, bogate în sodiu în sare alcalină. De la mijlocul secolului al XVIII-lea începe vânzarea la scară internaţională a apei minerale de lux Selters, în anul 1850 find vândute ca. 3 milioane de sticle. 

Sticle ceramice SELTERS NASSAU

Sigla Selters din perioada 1836-1866

Pentru a conserva proprietăţile acestei ape se produceau recipiente ceramice speciale, cu gâtul foarte scurt, pentru a elimina aerul din sticlă la îmbuteliere. În ciuda aparenţei, exteriorul acestor sticle, produse în zona Westerwald, nu era smălţuit ci obţinut prin presărarea lor cu sare în ultima parte a arderii. Spre deosebire de smălţuire, metoda era mai simplă şi mai puţin costisitoare, deoarece nu presupunea o a doua ardere a vasului în cuptor. La sfârşitul secolului al XIX-lea concurenţa recipientelor de sticlă este tot mai puternică, iar producţia de vase ceramice pentru îmbuteliere scade vertiginos.

Sigla Selters din perioada 1866-1880

Pe baza ştampilelor de pe sticle, acestea se pot data mai precis, unele în intervalul 1936-66, altele între 1866-1880. Siglele din primul interval cuprind, într-un medalion circular, reprezentarea unui leu rampant şi inscripţia SELTERS pe umărul sticlei, iar mai jos, orizontal, inscripţia HERZOGTHUM NASSAU (ducatul care deţinea şi vindea apa minerală, astăzi Hesse). În următorul interval chronologic, sigla se modifică, medalionul conţinând reprezentarea unui vultur bicefal, înconjurat de inscripţia SELTERS NASSAU.
Pe parcursul secolul al XIX-lea devenise comună prescrierea medicală a apei minerale de Selters - se recomanda consumarea zilnică a până la doi litri, fie simplă, fie în amestec cu vin, în timpul mesei.

Praful de mumie

Praf de Mumie în Colecţia de Istorie a Farmaciei din Cluj

Pulvis Mumiae era un ingredient indispensabil oricărei farmacii europene, începând din secolul al XII-lea şi până în secolul al XVIII-lea. Se considera că Praful de mumie prelungeşte viaţa şi vindecă toate bolile, fiind vândut, pe bani buni, ca panaceu universal. A ajuns chiar să valoreze echivalentul greutăţii sale în aur. Praful era fie ingerat, fie folosit extern, ca element activ al unor unguente.

Praf de Mumie în Colecţia de Istorie a Farmaciei din Cluj (detaliu)

Se pare că totul a început dintr-o eroare de traducere, sau mai bine spus, dintr-o neînţelegere, în contextul cruciadelor medievale în timpul cărora Europa Occidentală a intrat pentru prima oară masiv în contact cu Orientul Apropiat. Cuvântul Persan şi apoi Arab "mumia" (mûm, môm) desemna iniţial asfaltul natural din zona Mării Moarte, folosit cu succes în vindecare de-a lungul timpului. 

Vânzător de mumii, 1875

Apoi s-a crezut că aceeaşi substanţă răşinoasă fusese folosită de către egiptenii antici în procesul îmbălsămării. De-a lungul secolelor, majoritatea mumiilor s-au înnegrit, devenind astfel şi mai apropiate de culoarea asfaltului natural, subliiniind "asemănarea". 
Oamenii au crezut că bitumul provenea din mumii iar mumiile erau îmbălsămate cu bitum, un argument ciclic care nu face decât să evidenţieze confuzia.

Curând, cuvântul a fost transferat asupra corpului mumificat în sine şi s-a crezut că şi acesta avea proprietăţi vindecătoare. De fapt, lucrul părea chiar rezonabil: printr-o tehnică necunoscută egiptenii reuşiseră să păstreze corpurile după moarte, oprind descompunerea lor naturală, ba mai mult, credeau că vor reînvia în aceste trupuri, o culme a medicinei şi farmaciei!

Cutie farmaceutică conţinând praf de mumie, Muzeul din Hamburg

Comerţul cu acest produs a prins aşadar avânt, culminând în secolul al XVI-lea, şi au apărut chiar meserii noi precum cea de vânzător de mumii. Fiind extrem de solicitat şi datorită numărului limitat de mumii antice existente, praful de mumie a început să fie "contrafăcut", din cadavre recente, mumificate prin metode rapide şi s-a intensificat jefuirea de morminte egiptene. 

Vas de secol XVIII cu decor pictat, Muzeul din Heidelberg

Prohibiţiile oficiale ale statului egiptean au limitat exportul de mumii, dar contrabanda a supravieţuit. Se pare că, în ciuda primelor critici, exprimate încă din secolul al XVI-lea, folosirea prafului de mumie în vindecare a încetat complet de-abea la sfârşitul secolului al XIX-lea, odată cu acceptarea generalizată a teoriei conform căreia germenii cauzează bolile infecţioase.
Praful de mumie aflat în colecţia noastră datează din secolul al XVIII-lea şi provine dintr-o farmacie din Baia Mare. 

Cap mumificat şi vas inscripţionat, Muzeul din Budapesta

Fragmentele de mumie sunt plasate într-o cutie de lemn şi sunt însoţite de un plic caligrafiat cu numele produsului, Pulvis Mumiae Verae (Praf de mumie veritabilă, autentică). Ingredientul este menţionat şi în unele inventare de farmacii din Transilvania, precum al celei princiare din Alba Iulia (inventar din 1650).

Istoria colecţiei

Gyula Orient (1869-1940)

La baza colecţiei de astăzi a muzeului se află consistenta donaţie a prof. Gyula (Iuliu) Orient. În anul 1904 colecţia Orient a fost expusă într-una dintre sălile Muzeului Ardelean iar în anul următor a fost donată instituţiei care este continuate astăzi de către Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei. Dr. Orient, profesor de toxicologie la universitatea maghiară şi apoi la cea română din Cluj, deţinător a două doctorate (în farmacie şi medicină), s-a consacrat prin lucrarea “Istoria farmaciei din Ardeal şi Banat”, publicată în maghiară (1926), română (1927) şi germană (1928). Încă din 1897 Dr. Orient a început să colecţioneze mobilier din vechi farmacii, vase farmaceutice din sticlă şi faianţă, instrumentar, vechi tratate de medicină şi farmacie, diplome de farmacişti, iar donaţia sa către muzeu cuprindea aproape 1800 de astfel de obiecte.

Jules Guiart (1870-1965)

O altă parte dintre piese provin din fondurile “Institutului de istoria medicinei, farmaciei şi folklor medical”, înfiinţat în anul 1921 la iniţiativa lui Jules Guiart, profesor la nou creata catedră de Istoria Medicinii de la Cluj. Prin această colecţie medico-farmaceutică, Guiart dorea să poată ilustra expunerile sale teoretice de la universitate. 

După 1930 activitatea lui Guiart  a fost continuată atât la catedră cât şi la institut de către Lucian Valeriu Bologa, principalul său discipol. În  anul 1933 Valeriu Bologa a început să predea primele cursuri de Istoria farmaciei (care încă nu devenise o disciplină uzuală pentru studenţii de profil din Europa).

Valeriu Bologa (1892-1972)

Până în anul 1932, Institutul de istoria medicinei, farmaciei şi folklor medical reuşise să creeze o colecţie de ca. 300 de piese şi numeroase volume de specialitate, unele donate chiar de către prof. Bologa.

După naţionalizarea farmaciilor în perioada comunistă, în 1949, Dr. Samuel Izsák, de la departamentul profesorului Bologa, a fost delegat să colecteze piese de valoare istorică. Implicându-se activ în organizarea muzeului farmaciei, deschis în 1954, Dr. Izsák a îmbogăţit colecţia cu instrumentar farmaceutic, picturi, şi mobilier baroc provenite din farmacii naţionalizate din Alba Iulia, Baia Mare, Cluj, Gherla, Oradea, şi Turda.

Samuel Izsák (1915-2007)

Autobiografia sa este disponibilă online în limba engeză.

Acestor mari grupe de piese li se adaugă o serie de alte obiecte donate sau achiziţionate de-a lungul timpului care constituie astăzi una dintre cele mai bogate colecţii de profil din România, cuprinzând ca. 2500 de exponate.

History of Contraception Museum

Atlas Obscura

Site-ul Atlas Obscura, care se doreşte a fi un ghid online a locurilor minunate şi pline de mister din lume, include prezentarea mai multor muzee ale farmaciei, colecţii de istoria medicinei, ba chiar şi un muzeu al metodelor contraceptive. 
Printre muzeele incluse se numără şi Colecţia de Istorie a Farmaciei de la Sibiu. Sperăm să fim şi noi recomandaţi în curând!

Cea mai veche farmacie din Cluj, “La Sfântul Gheorghe”, este atestată pentru prima dată documentar în anul 1573. În primele secole de funcţionare ea se afla sub jurisdicţia oraşului, dar în secolul al XVIII-lea a devenit proprietate privată. Pentru perioada dintre 1727 şi 1949 s-a putut reconstitui succesiunea neîntreruptă a proprietarilor acesteia: Alexander Schwartz (1727-1749), Tobias Maucksch (1752-1802), Tobias Samuel Maucksch (1802-1805), Johann Martin Maucksch (1805-1817), urmat de văduva acestuia (1817-1822), Daniel Szlaby şi moştenitorii săi (1822-1863) şi de familia de farmacişti Hintz (1863-1949).

La originea acestui muzeu se află colecţia de obiecte farmaceutice transilvănene a profesorului Iuliu Orient (1869-1940), expusă în anul 1904 într-una dintre sălile Muzeului Ardelean. Această colecţie a fost donată muzeului, fiind îmbogăţită pe parcursul timpului prin alte donaţii valoroase care ilustrează activitatea farmaceutică din Transilvania între secolele  XVI-XIX .
Profesorul Bologa, şeful catedrei de Istoria Medicinei şi Farmaciei din cadrul Facultăţii de Medicină şi Farmacie din Cluj, a fondat în anul 1954 Muzeului Farmaciei, care a fost organizat şi panotat efectiv de Dr. Izsak Samuel. Ulterior, Muzeul Farmaciei a primit numele de Colecţia de Istorie a Farmaciei, fiind subordonată Muzeului Naţional de Istorie a Transilvaniei.

Structura farmaciei medievale transilvănene este similară cu cea a altor farmacii din Europa acelor timpuri. În Oficina, încăperea cea mai decorată,  se vindeau medicamentele şi se trata cu clienţii. Laboratorul, unde se preparau medicamente, era amplasat iniţial în subsolul imobilului. O altă încăpere, Camera materialelor, era destinată depozitării materiilor prime folosite şi a medicamentelor. La etaj locuia farmacistul împreună cu familia, asistentul, şi servitorii, iar în pod se uscau şi se depozitau plante - etajul şi podul nu fac parte din muzeu, deci nu pot fi vizitate, dar în partea din spate a imobilului se poate vedea, la nivelul acoperişului, deschiderea pentru scripeţii fosiţi pentru ridicarea sacilor cu materii vegetale.

În munca lor, farmaciştii se inspirau din diferite farmacopei, dispensatorii precum şi din alte cărţi vechi în care era trecută, în cele mai mici detalii, tehnica de realizare a fiecărui produs farmaceutic.
Pe lângă mobilier şi lucrări de profil, în muzeu este expusă o impresionantă colecţie de vase farmaceutice, realizate din diverse materiale, aparatură de laborator, precum şi o serie de ingrediente folosite de-a lungul timpului, inclusiv celebrul Praf de Mumie.