Umplerea cimitirelor Clujului pe timp de ciumă

Prima mare epidemie de ciumă a atins Clujul în 1573 și curând numărul celor decedați a devenit atât de mare, încât au apărut probleme cu înhumarea lor. Centumvirii (membrii sfatului orășenesc, ”cei 100 de bărbați”) deplâng situația cimitirelor arhipline și practica dezgropării, dezmembrării și reînhumării scheletelor pentru a se face loc pentru îngroparea celor morți de ciumă. Pentru a rezolva problema umplerii cimitirului din jurul bisericii Sf. Mihail și ca măsură de limitare a răspândirii bolii, în acel an se interzice înmormântarea ciumaților în cimitirele și bisericile din oraș, folosindu-se o vreme spațiile din fața zidurilor.  Desigur, unii nobili nu au respectat interdicția și au continuat să se înmormânteze în criptele bisericilor după cum era practica în Evul Mediu. În cripta bisericii reformate de pe ulița Lupilor de exemplu (str. Mihail Kogălniceanu nr. 21), cercetată arheologic în anii 1910-1911, au fost înmormântați membrii ai familiei Bánffy despre care documentele ne spun că au murit de ciumă.

În 1584-1585 ciuma făcea din nou ravagii la Cluj. În 1585 s-a deschis un cimitir nou în afara zidurilor (Házsongárd), cu gard în jurul mormintelor ciumaților și paznic special care să alunge animalele. Noul cimitir a fost deschis la sud de zidurile orașului, pe Strada Măcelarilor. Numele său provine de la vechea denumire germană a zonei, respective Hasengarten ("Grădina cu iepuri"). 

Înmormântări cu var din cimitirul bisericii Sf. Mihail. Cercetare arheologică (2008) și foto Cosmin C. Rusu (căruia îi mulțumim).

Cimitirul a fost mărit de mai multe ori de-a lungul timpului. Astfel, în secolul al XVII-lea s-a înființat cimitirul luteran (cea mai veche parte păstrată), iar în anul 1840 vechiul cimitir evreiesc. În 1885 cimitirul a fost sistematizat, multe pietre vechi au fost mutate de la locul lor, s-au desemnat parcelele și au fost plantați arbori. La sfârșitul secolului al XIX-lea cimitirul a fost extins spre sud, deschizându-se în 1892 noul cimitir evreiesc și cimitirul soldaților (spre str. Calea Turzii). Este clasat drept monument istoric și se întinde pe 14 hectare, fiind unul dintre cele mai mari locuri de veci din Europa Sud-Estică.

Ziua morților (Luminația) în Cimitirul central (foto Ana-Maria Gruia)

 

 

Glande de castor împotriva holerei

Holera a fost boala epidemică cea mai temută a secolului al XIX-lea în Europa, inclusiv în Transilvania. Înainte de descoperirea tratamentului cu antibiotice și sulfamide, în Transilvania se utilizau lipitorile, tincturi pe bază de opiu, pulberi de bismut, camfor, dar şi numeroase plante precum mentă, soc, muşeţel sau tei. Un alt remediu administrat era castoreum-ul, o substanță obținută din glande de castor, folosită sub formă de pulbere, esență sau tinctură. Datorită mirosului său puternic, substanţa se utilizează încă în industria parfumurilor şi cea alimentară (fiind varianta animală a esenței de vanilie), însă ea era căutată încă din antichitate ca leac cu diverse recomandări. Se presupune că era eficientă datorită conţinutului de salicin din dieta castorilor, fiind astfel similară aspirinei, având proprietăți analgezice şi antiinflamatoare. Castoreum-ul este menţionat în aproape toate documentele farmaceutice din Transilvania din secolele XVII-XIX (inventare, taxe, farmacopee, dispensatorii), diferențiindu-se variante în funcție de locul unde fuseseră vânați castorii: castoreum anglicum, castoreum moscoviticum sau russicum și castoreum canadense.

Recipient farmaceutic de secol XIX din lemn cu signatura pictată Pulv(is) castor(eum) rus(sicum)

Colecția de Istorie a Farmaciei din Cluj deține numeroase recipiente pentru castoreum, realizate din diverse materiale (lemn, sticlă, opalin), datate din secolele al XVIII-lea și până în secolul XX, și chiar două glande uscate de castor de la o farmacie din Baia Mare.