OPIU

Mensură de cositor, sec. XVIII, "Extr. opii"

Opiul este latexul uscat obţinut prin zgârierea fructului de mac (Papaver somniferum), motiv pentru care era cunoscut şi drept lapte de mac sau lacrimile macului (lachryma papaveris).

 Substanţa conţine morfină şi codeină, fiind folosită din cele mai vechi timpuri drept analgezic, anestetic şi somnifer, în scopuri medicale sau religioase (rituale). Se consideră că unele viziuni şi experienţe religioase sau şamanice se datorau consumului de narcotice, printre care şi opiul.

Sticlă cu vinietă de hârtie completată manual, sec. XIX

Opiul a fost, încă din antichitate, un ingredient tradiţional în preparate de tip theriaca – medicament celebru folosit ca panaceu şi antidot pentru muşcături de animale veninoase şi otrăvuri. Reţeta a fost iniţiată de vechii greci, perfecţionată de medicul personal al împăratului Nero, şi definitivată în Veneţia epocii medievale şi premoderne. Theriaca conţinea în jur de 40 de ingrediente, prepararea sa dura chiar şi 12 ani de zile, fiind aşadar extrem de scumpă. În afară de opiu conţinea şi carne de viperă.

Sticluţă dintr-o trusă de campanie, sec. XIX

Laudanum-ul este termenul consacrat din secolul al XVI-lea pentru tinctura de opiu, care a fost descoperită de celebrul alchimist german Paracelsus. S-a folosit intens, timp de secole, fiind extrem de popular în oprirea, chiar şi temporară, a tusei, diareii, şi durerii în general. În acelaşi timp, era mai ieftin decât băuturile alcoolice, taxate suplimentar, şi disponibil fără reţetă, fiind aşadar de fapt un narcotic accesibil tuturor. După cum indică şi sticluţa de campanie din colecţia noastră, laduanumul a fost folosit şi pentru intervenţii de urgenţă pe front, până în Primul Război Mondial.

Vas de porţelan, sec. XIX

Folosirea recreaţională a opiului, ca drog, a început în secolul al XV-lea în China, înflorind mai ales din secolul al XVII-lea şi atrăgând severe interdicţii, controale comerciale şi chiar războaie.

Colecţia noastră include şase recipiente farmaceutice de secol XVIII şi XIX folosite pentru depozitarea de pulbere, extract sau tinctură de opiu, dar şi capsule şi sticle pentru theriaca. 

Sticlă albastră, sec. XIX

Recipientele din colecţie sunt realizate din cositor, sticlă şi porţelan şi provin din vechi farmacii clujene, ieşene, şi băimărene. Majoritatea au fost obţinute în anul 1963, după naţionalizarea farmaciilor, dar unele sunt obiectul unor donaţii (Iuliu orient, Academia Română).