4/30/2020

Sticla de uraniu


Colecția de Istorie a Farmaciei include un lot de sticle de culoare verzuie cu capac fasonat și signaturi smălțuite cu majuscule negre în scuturi decorative cu bordură albastră (pentru diferite extrase din plante dar și un misterios ”extract ideal”). Lotul provine dintr-o donație mai recentă și datează din jurul anului 1890. Ceea ce este deosebit în acest caz este sticla folosită în realizarea acestor recipiente: sticla de uraniu. 
 
Set de recipiente farmaceutice realizate din sticlă de uraniu, Colecția de Istorie a Farmaciei, parte a Muzeului Național de Istorie a Transilvaniei.
Pentru o perioadă oxidul de uraniu a fost folosit pe post de colorant al sticlei, producând diferite nuanțe, de la portocaliu-roșu până la galben-lămâie. Aura lor fluorescentă (vizibilă sub lumină UV) se datorează radioactivității uraniului, dar radiația emisă de aceste obiecte este extrem de mică, practic neglijabilă. În Europa astfel de sticle erau produse mai ales în Boemia (unde minele de argint erau bogate și în uraniu și unde exista o tradiție a prelucrării obiectelor de sticlă și cristal) și Ungaria. Cele mai multe au fost realizate în perioada 1880-1950 (după descoperirea aplicațiilor radioactivității doar uraniul sărăcit s-a mai utilizat drept colorant pentru sticlă, conferind nuanțe diferite). Din sticlă de uraniu s-au realizat nu doar recipiente farmaceutice ci și diverse piese de artă decorativă precum seturi de masă, nasturi, mărgele, vaze, scrumiere etc.
Colecție de recipiente din sticlă de uraniu sub lumină UV

4/29/2020

Un gin internațional


Allash este denumirea unei băuturi de tipul ginului cu aplicații medicinale. Allasch este de fapt locul de naștere al băuturii rusești kümmel, o variantă a unui lichior distilat în Țările de Jos încă din secolul al XVI-lea. Este vorba de un lichior dulce și incolor, aromat cu chimen persan, chimen obișnuit și fenicul. Țarului Petru cel Mare i se datorează acest import în Rusia în urma unei vizite la Amsterdam în anul 1696. Denumirea este varianta germană a numelui satului Allažmuiža, astăzi în Letonia. Domeniul Allash a fost incendiat în 1905, distileria a fost închisă, iar locuitorii s-au mutat în Germania unde producția a continuat iar băutura este încă un digestiv popular.

În secolul al XIX-lea Allash era un contracandidat puternic al ginului dar se bucura în plus de avantajul efectului medicinal al chimenului (calmant digestiv și plantă recomandată împotriva flatulenței). În Transilvania, ”Allash russe” apare atât ca preparat farmaceutic cât și ca băutură alcoolică produsă local (fiind, de exemplu, una dintre specialitățile ”Fabricii de romuri, liqueururi și prima fabrică ardeleană de șampanie din Cluj”, furnizor al curții regale).
Reclamă din Indicatorul comunelor din Ardeal și Banat, 1925

Allash este astfel un medicament/băutură produs/ă în Transilvania secolului XX conform variantei rusești de secol XVII a unei băuturi olandeze de secol XVI. Allash este astfel un medicament/băutură produs/ă în Transilvania secolului XX conform variantei rusești de secol XVII a unei băuturi olandeze de secol XVI. Colecția de Istorie a Farmaciei din Cluj include o sticluță farmaceutică transparentă cu signatura ”Allasch russe”, provenită dintr-o donație recentă.
Sticlă farmaceutică cu signatura ”Allasch russe” din Colecția de Istorie a Farmaciei din Cluj, parte a Muzeului Național de Istorie a Transilvaniei.








4/28/2020

Terapia cu ventuze


Terapia cu ventuze este atestată din vechime în China, în Egipt din jurul anului 1500 î.e.n., fiind apoi preluată de către greci, romani, bizantini și ceilalți. Era populară și în lumea musulmană și printre medicii evrei din Europa. Ea este lăudată atât de către Hipocrate cât și de către Galen. Ventuzele sunt denumite cucurbita sau cucurbitula datorită formei lor asemănătoare unor mici dovleci. Terapia a fost una extrem de practicată în Europa și moda ei revine astăzi printre abordările holistice (alternative). În medicina antică terapia cu ventuze era recomandată în numeroase afecțiuni (potrivindu-se teoriei umorilor, ajutând la deblocarea și eliminarea umorilor în surplus).
În mod tradițional aspirația se obținea prin evacuarea aerului din interiorul ventuzelor prin expunerea lor de scurtă durată la foc, dar din secolul al XIX-lea există dispozitive speciale care creează vid (mici pompe). Tehnica obișnuită este cea ”uscată”, prin aplicarea ventuzelor direct pe piele pentru extragerea umorilor. Varianta ”umedă” era o formă de flebotomie, mici tăieturi superficiale fiind practicate în piele înainte de aplicarea ventuzelor, uneori cu aparate speciale cu lame. Sub forma unor cutiuțe cu manetă, aparatele de scarificare erau prevăzute cu 4, 8 sau 12 lame, utilizarea lor fiind adaptată zonelor unde urmau să fie aplicate ventuzele – cele cu 4 lame de exemplu erau folosite în zona tâmplelor, în tratamentul durerilor de cap. Pentru mai multe detalii recomandăm lucrarea Bloodletting Instruments in the National Museum of History and Technology, 1979 disponibilă AICI.

Lista posesiunilor bărbierului Egidius din Cluj, notată la moartea acestuia în anul 1589, include și 13 ventuze terapeutice realizate din diferite materiale (acestea erau în general din sticlă, ceramică, metal, sau, mai ales în Orient, din coarne de animale). Terapia în discuție era în trecut apanajul bărbierilor-chirurgi și al băieșilor (servitorii băilor publice). Și în Moldova se păstrează date despre vraci (bărbieri) care se ocupau și cu luarea de sânge, punerea de lipitori și zbanțuri (ventuze), cu și fără sânge, de hărăpsiri (scarificări). Statutele bărbierilor brașoveni din 1550 menționau printre atribuțiile acestora aplicarea de ventuze și luarea de sânge. Colecția de Istorie a Farmaciei include două seturi de ventuze de sticlă de dată recentă, obținute prin donație (un set conține 20 de ventuze iar celălalt 8), de uz domestic.