Leacuri de ciumă - venesecție, teriacă și optimism

În 1530 medicul Sebastian Pauschner a tipărit la Sibiu în limba germană un tratat despre ciumă intitulat Eine kleine Unterrichtung: wie man sich halten soll in der Zeit der ungütigen Pestilenz cunoscut dintr-o singură copie manuscrisă de secol XVII. În Evul Mediu și Perioada Premodernă tratatele despre ciumă erau la mare căutare în Europa și au devenit un gen literar în sine, răspunzând marii nevoi de informare despre molima care lovea periodic.

Sebastian Pauschner, Mic tratat despre ciumă, copie de secol XVII.

În acest text Pauschner care menționa printre cauzele apariției bolii conjuncții planetare nefaste și aerul otrăvitor, iar ca semne prevestitoare trecerea unei comete însângerate, apariția unor animale sau insecte otrăvitoare și o serie de fenomene meteorologice inexplicabile. El recomanda prevenția prin fugă (fuga pestis), un mod de viață echilibrat și optimism (datorită faptului că ”accidentele sufletului” pot duce la boală). Pentru a preveni apariția bolii Pauschner sugera consumul de vin şi apă de trandafiri cu patru ore înainte de masă, și/sau o nucă mâncată împreună cu 20 de petale de trandafiri sau cu cinci afine, în fiecare dimineaţă. Odată cu instalarea bolii însă pacienții trebuiau să apeleze rapid la lăsarea de sânge (venesecția) și administrarea de teriacă. Rugăciunea era recomandată în toate etapele.

Capsule pentru teriaca și măciulii de mac din care se extrăgea ingredientul principal al preparatului, opiul.

Teriaca este unul dintre cele mai vechi, complicate şi scumpe preparate farmaceutice ale tuturor timpurilor. Acest medicament celebru era folosit ca panaceu şi antidot pentru muşcături de animale veninoase şi otrăvuri de toate tipurile, dar și împotriva ciumei. Reţeta a fost iniţiată de către vechii greci, perfecţionată de către medicul personal al împăratului Nero, şi definitivată în Veneţia epocii medievale şi premoderne unde comerţul aducea toate condimentele şi mărfurile exotice. În Transilvania produsul se procura din această din urmă locaţie, fiind aşadar cunoscut şi drept Theriaca veneta, adică veneţiană. Conform acestei reţete, ţinute mult timp secrete, produsul conţinea 64 de ingrediente – numeroase plante, uleiuri şi răşini, dar şi ingrediente de origine animală. Printre cele mai importante şi constante ingrediente se numără carnea de viperă (menită a contracara efectele nocive ale veninului şarpelui) şi opiul. Adăugarea acestuia din urmă garanta efectul analgezic, universal, al preparatului.

Capsule din metal pentru teriaca.

Prepararea theriacăi dura luni de zile iar maturarea sa temeinică ani buni, acest fapt contribuind desigur la preţul său ridicat. 

Sticlă de secol XIX în care se ținea teriacă.

  Colecţia de Istorie a Farmaciei din Cluj include două capsule metalice de secol XVIII conţinând Theriaca, folosite iniţial în farmacia din Baia Mare, precum şi un borcan de sticlă de secol XIX tot din Baia Mare, de la farmacia Szendy Antal, cu eticheta de hârtie inscripţiontă (eronat) „Theiraca”.