Săpun și săpunari la Cluj

Apariția săpunului sub forma în care îl cunoaștem astăzi este nesigură. El a apărut probabil în perioada romană, fiind produs din substanțe grase și substanțe alcaline (având astfel un miros și aspect neatrăgător), dar uleiurile parfumate erau preferate în cadrul băilor romane și săpunurile erau rezervate probabil spălatului rufelor. Centre de producere a săpunului din ingrediente mai fine apar în Europa după anul 1000, la Marsilia (Franța), Savona (Italia), Castilia (Spania) iar în evul mediu târziu bresle ale săpunarilor existau în multe centre urbane. În Cluj săpunarii sunt atestați în secolul al XVII-lea, dar și în secolul anterior existau producători, din moment ce aceștia se împotriveau deciziei orașului de a permite aducerea de săpun importat de patru ori pe an. Săpunarii erau grupați pe strada care le poartă numele (vicus smigmatis) și se îngrijeau de tunrul de incintă e pe strada lor, cunoscut astăzi drept Turnul pompierilor și păstrat parțial pe str. Tipografiei.

Recipiente din lemn, sticlă și ceramică pentru ingrediente și poroduse farmaceutice pe bază de săpun. Colecția de Istorie a Farmaciei Cluj-Napoca.

 Ca și astăzi, farmaciile epocii premoderne și modern vindeau și produse de igienă, precum dentifricii (pudre de dinți), periuțe de dinți, săpun, dar și alte bunuri – otrăvuri pentru animale și insect, vin, sau lumânări). Săpunurile nu erau menite însă spălatului pe mâini, ci erau produse speciale pentru tratarea afecțiunilor pielii (de la acnee la manifestări cutanate ale altor boli) sau chiar cu administrare internă. Colecția de Istorie a Farmaciei din Cluj păstrează destul de multe recipiente destinate păstrării ingredientelor sau preparatelor pe bază de săpun, cele mai multe destinate săpunului venețian, altele pentru soluții alcoolice cu săpun (Spiritus Saponis), balsam de săpun după rețeta lui Plenk (autorul unei lucrări publicate la Viena în jurul anului 1800), extract de săpun, sau pulbere de săpun pentru uz medicinal. Cele mai multe astfel de recipiente conțineau săpun venețian. În secolul al XV-lea Veneția depășise Castilia în producerea săpunului de lux, alb, realizat cu ulei fin de măsline și cenușă de bună calitate din Siria, iar săpunul era printre principalele bunuri exportate de Serenissima până în secolul al XVII-lea.

Recipiente din lemn și opalin pentru pulbere de săpun venețian. Colecția de Istorie a Farmaciei CLuj-Napoca.

Umplerea cimitirelor Clujului pe timp de ciumă

Prima mare epidemie de ciumă a atins Clujul în 1573 și curând numărul celor decedați a devenit atât de mare, încât au apărut probleme cu înhumarea lor. Centumvirii (membrii sfatului orășenesc, ”cei 100 de bărbați”) deplâng situația cimitirelor arhipline și practica dezgropării, dezmembrării și reînhumării scheletelor pentru a se face loc pentru îngroparea celor morți de ciumă. Pentru a rezolva problema umplerii cimitirului din jurul bisericii Sf. Mihail și ca măsură de limitare a răspândirii bolii, în acel an se interzice înmormântarea ciumaților în cimitirele și bisericile din oraș, folosindu-se o vreme spațiile din fața zidurilor.  Desigur, unii nobili nu au respectat interdicția și au continuat să se înmormânteze în criptele bisericilor după cum era practica în Evul Mediu. În cripta bisericii reformate de pe ulița Lupilor de exemplu (str. Mihail Kogălniceanu nr. 21), cercetată arheologic în anii 1910-1911, au fost înmormântați membrii ai familiei Bánffy despre care documentele ne spun că au murit de ciumă.

În 1584-1585 ciuma făcea din nou ravagii la Cluj. În 1585 s-a deschis un cimitir nou în afara zidurilor (Házsongárd), cu gard în jurul mormintelor ciumaților și paznic special care să alunge animalele. Noul cimitir a fost deschis la sud de zidurile orașului, pe Strada Măcelarilor. Numele său provine de la vechea denumire germană a zonei, respective Hasengarten ("Grădina cu iepuri"). 

Înmormântări cu var din cimitirul bisericii Sf. Mihail. Cercetare arheologică (2008) și foto Cosmin C. Rusu (căruia îi mulțumim).

Cimitirul a fost mărit de mai multe ori de-a lungul timpului. Astfel, în secolul al XVII-lea s-a înființat cimitirul luteran (cea mai veche parte păstrată), iar în anul 1840 vechiul cimitir evreiesc. În 1885 cimitirul a fost sistematizat, multe pietre vechi au fost mutate de la locul lor, s-au desemnat parcelele și au fost plantați arbori. La sfârșitul secolului al XIX-lea cimitirul a fost extins spre sud, deschizându-se în 1892 noul cimitir evreiesc și cimitirul soldaților (spre str. Calea Turzii). Este clasat drept monument istoric și se întinde pe 14 hectare, fiind unul dintre cele mai mari locuri de veci din Europa Sud-Estică.

Ziua morților (Luminația) în Cimitirul central (foto Ana-Maria Gruia)