ELIXIR VISCERALE

Friedrich Hoffmann

 În farmacie, elixirul desemnează o soluţie aromatică îndulcită, pe bază de alcool sau apă, conţinând substanţe medicinale. Cuvântul a fost preluat în latina medievală din arabicul al iksir, desemnând în Evul Mediu în special preparate alchimice. Cel mai cunoscut este Elixirul vieţii, substanţă pe care alchimiştii căutau să o prepare pentru a obţine nemurirea. În secolul al XVI-lea înţelesul era de tonic puternic sau chiar panaceu (medicament universal), cuvântul fiind folosit apoi în secolul al XVII-lea în denumirea multor medicamente contrafăcute, tocmai datorită rezonanţei sale.

Borcan farmaceutic de secol XVIII

Elixirul visceral este un balsam amar pentru stomac preparat pentru prima oară de către Friedrich Hoffmann (1660-1742), medic german cunoscut pentru cursurile de medicină şi chimie pe care le-a susţinut la nou înfiinţata universitate din Halle. Elixirul care îi poartă numele conţine extract de schinel (Cnicus Benedictus, un soi de scai), coajă de portocală, muşeţel, scorţişoară, pelin, şi carbonat de potasiu, lăsate la macerat timp de 36 de ore în vin (preferabil de Malaga, Jerez, sau de Tokai). După cum spune şi numele, elixirul era menit a stimula digestia.

Reconstituire a elixirului visceral

Borcanul de sticlă transparentă din colecţia noastră datează de la sfârşitul secolului al XVIII-lea, fiind păstrat în vechea farmacie Sf. Gheorghe din Cluj. El face parte dintr-un lot de recipiente similare pentru lichide, cu decor baroc cu coroană, cartuş circular şi volute. Signatura restaurată conţine o inscripţie cu litere roşii şi negre pe fond alb. Manufactură transilvăneană.
Vezi şi articolul de prezentare din ziarul Făclia.