SCORŢIŞOARA

Cupa de sticlă de secol XIX,
din colectia Iuliu Orient, pentru pulbere
de scorţişoară

Denumirea a fost şi este încă folosită pentru scoarţa aromată a două specii de plante: 

• Cinnamomum cassia (cunoscută popular şi drept „scorţişoară chinezească”) şi 

• Cinnamomum zeylanicum (sau „scorţişoară adevărată”) 

ambele native din sud-estul Asiei. Diferenţele între ele sunt destul de mici – cea de a doua specie are scoarţa mai deschisă la culoare, mai fragilă, cu un gust mai delicat, dar mai bogat. În sursele farmaceutice din Transilvania apar ambele denumiri – Cassia şi Cinamom şi se foloseau probabil în acelaşi mod.

Vas  ceramic din 1815,
pt. sirop de scorţişoară,
de la farmacia Matei Corvin din Cluj

 Planta era cunoscută şi folosită încă din antichitate. Există referinţe biblice legate de folosirea uleiului parfumat de scorţişoară în templul din Ierusalim, iar medicii greci şi romani îl foloseau frecvent. Era un cadou demn de monarhi şi zei. În evul mediu era un bun scump, de lux, folosit atât farmaceutic, cât şi la gătit şi în realizarea parfumurilor.

 Proprietăţile scorţişoarei o recomandă drept hipotensiv, antiinflamator, antifungic şi analgezic. Se folosea adeseori în remedierea afecţiunilor digestive iar în manualele farmaceutice ale perioadei moderne timpurii este cel mai popular remediu pentru probleme feminine şi adjuvant la naştere, stimulând contracţiile uterine şi oprind hemoragiile.

Vas de secol XIX pt.
tinctură de scorţişoară, de la farmacia
La Leul din Braşov

 Dintotdeauna scorţişoara a fost folosită şi pentru a incita simţurile. În Biblie se pomeneşte despre obiceiul de a parfuma patul îndrăgostiţilor cu scorţişoara, smirnă şi aloe, iar regina din Saba a folosit ulei esenţial de scorţişoara când l-a sedus pe Solomon. Ulterior, originea exotică a produsului a continuat să îi sporească presupusele proprietăţi afrodisiace, fiind folosit în parfumuri, elixiruri ale dragostei sau reţete pentru „stârnit pasiunile lui Venus”. 

Colecţia noastră include 12 recipiente, de secol XVIII-XIX, pentru păstrarea diferitelor ingrediente sau preparate pe bază de scorţişoară: pulbere, pulpă, ulei esenţial, sirop, sau tinctură. Numărul şi diversitatea acestor recipiente (realizate din lemn, sticlă transparentă, sticlă lactată, faianţă) arată popularitatea scorţişoarei în farmacie.

Istoria afrodisiacelor

Expozitia temporara poate fi vizitata pana in 28 mai 2015. 
Va asteptam!

Sarbatoarea iubirii

Va invitam sambata, 28.02.2015, de la 14 la 22, pentru a vizita noua expozitie temporara dedicata istoriei afrodisiacelor si pentru a parcurge expozitia de baza descoperind, pe baza unei fise de parcurs, ingrediente folosite in timp pentru a starni sau pentru a domoli pasiunile! Etichetele si fisa sunt disponibile si in limba engleza!
Pretul biletului este de 3 RON pentru toate categoriile de vizitatori, iar cuplurile platesc un singur bilet!

Teaser III

Teaser II

Teaser

ANASON

Pimpinella anisum

Anasonul (Pimpinella anisum) este o plantă perenă nativă din estul Mediteranei (Egipt, Grecia, Creta şi Asia Mică) şi sud-vestul Asiei, cunoscută şi folosită de către greci şi de către romani. Aceştia din urmă încep să o cultive în Italia. Dioscoride şi Pliniu cel Bătrân menţionează şi ei, alături de vechile cărţi de bucate, folosirea anasonului în perioada romană drept condiment, în special în prepararea unei prăjituri digestive servite la sfârşitul mesei. În Evul Mediu anasonul a început să fie cultivat şi în Europa Centrală. 

Vas din lemn cu signatura, secol XIX, Baia Mare

 

Seminţele plantei sunt ingredient de bază în prepararea absintului, o băutură spirtoasă inventată în Elveţia la sfârşitul secolului al XVIII-lea, foarte populară în secolele XIX şi XX, mai ales printre artiştii şi scriitorii parizieni. Absintul a fost asociat culturii boeme, fiind condamnat drept drog de către conservatori. Cel mai adesea are o culoare specifică verzuie, fiind denumit şi "zâna verde", iar ora 5, la care se servea de obicei în baruri, cafenele şi cabarete, se numea "ora verde". 

Vas de secol XIX, farmacia Unicorn din Cuj

 

La sfârşitul secolului al XIX-lea, absintul era consumat adeseori de către soldaţii francezi, având presupuse proprietăţi curative, în prevenirea îmbolnăvirii cu malarie.

Condamnat ca fiind toxic, absintul a fost interzis în multe state în jurul anului 1915, dar producţia şi consumul au renăscut în ultimele decenii, analize recente demonstrând că efectele toxice fuseseră exagerate.

Vas de sticlă, secol XVIII, farmacia "Sf. Gheorghe" din Cluj

 

Datorită proprietăţilor sale şi a aromei puternice, anasonul a fost folosit şi în preparate farmaceutice şi para-farmaceutice (cosmetice şi igienice), fiind recomandat pentru răceli, în cazuri de digestie dificilă, colici şi flatulenţă, dar şi pentru împrospătarea respiraţiei, în aromatizarea dentifriciilor (pulberi/paste de dinti). 

 

Vas de secol XIX, farmacia "Leul de Aur" din Braşov

Uleiul din seminţe de anason era folosit mai mult extern, împotriva paraziţilor (scabie, păduchi). Homeopatia a preluat planta şi a prescris-o ca expectorant, anti-spasmodic, carminativ şi anti-microbial.

 

Uleiul esenţial conţinut de anason, anetolul, se găseşte şi într-o plantă neînrudită, anasonul stelat (Illicium verum), cu care Pimpinella anisum a fost adesea confundat sau înlocuit.

Vas de secol XIX, farmacia Coroana din Sibiu

Colecţia noastră include cinci recipiente, datate pe parcursul secolelor al XVIII-lea şi al XIX-lea, pentru păstrarea pulberii din seminţe de anason şi a uleiului obţinut din acestea. 

Ca de obicei, natura conţinutului este indicată prin signaturi pictate. Vasele, realizate fie din lemn, fie din sticla opacă sau transparentă, provin de la farmacii din Cluj ("Unicorn", "Sfântul Gheorghe"), Baia Mare, Braşov("Leul de Aur") şi Sibiu ("Coroana"). 

Ele au fost inventariate în 1963 sau fac parte din colecţia mai veche a lui Iuliu Orient, fiind înregistrate în 1902 şi 1904.