Jurământul cioclilor

În timpul marii epidemii de ciumă din 1738-1739 în Cluj autoritățile austriece au înființat un Consiliu Sanitar care avea în subordine un chirurg și un farmacist, un inspector de ciumă, un comisar pentru bolnavi, ciocli și comandantul purtătorilor de cadavre care urmau să locuiască în afara orașului. 

Consiliul Sanitar cerceta casele din întreg orașul, le însemna cu o cruce pe cele infectate și le închidea (pentru izolare). Deseori ocupanții ștergeau aceste însemne (putând fi pedepsiți) și cei izolați dezertau. Lazaretul (spitalul pentru ciumați) se pare că funcționa de la o epidemie anterioară de ciumă din 1718 în grădina tăbăcarilor, la capătul Străzii Ungurilor (astăzi Bd. 21 Decembrie 1989), unde se aflau locuințe separate și o șură pentru bărbier, preot, purtător de cadavre și ciumați.

Diploma de mester de sec. XIX cu o vedută a Clujului din secolul anterior - placă de gravură din colecția Muzeului Național de Istorie a Transilvaniei

 

Toți cei din subordinea consiliului depuneau jurăminte specifice, însă nu s-a păstrat decât cel al cioclilor:

”Eu, (..), jur pe Dumnezeul viu, că în primul rând voi păstra numele lui în laudă, voi înconjura beția, cearta, înjurătura, voi fi cu supunere față de onorata administrație, consiliul sanitar, apoi față de maestrul breslei mele; cadavrele le voi înmormânta cu omenia cuvenită breslei, nu le voi jefui; bune și adânci gropi voi săpa; mă voi mulțumi cu plata dată; pe cei necăjiți cu nimic nu am să-i supăr; în oraș și nici în „Hostat” în afară de necesitatea de a înmormânta (dacă nu din ordinul superiorilor) nu voi intra; semnul destinat al ocupațiunii mele am să-l port în loc vizibil; cu nimenea, nici cu familia mea, în afară de tovarășii mei, nu voi fi în atingere. Așa să-mi ajute Dumnezeu.”

Păduchi și tifos la Cluj

Tifosul exantematic, transmis de păduchi, apărea cel mai adesea în vreme de război, fiind cunoscut și drept ”febra tranșeelor” (dar condiții favorizante (igienă precară, neschimbarea hainelor, înghesuială) existau și în închisori, pe nave de cursă lungă, în lagăre de concentrare sau printre marginali). Boala infecțioasă acută se manifestă prin febră mare, erupții, dureri musculare, delir. Organismul cauzator este bacteria Rickettsia prowazekii, izolată în 1916, care se transmitea prin fecalele păduchilor. Primul vaccin a devenit disponibil în anii 1940, iar antibioticele s-au dovedit eficiente în tratarea bolii. 

Mai multe despre tifos în România

Pe teritoriul de astăzi al României episodul epidemic cel mai serios a apărut la sfârșitul Primului Război Mondial, când în Europa de Est și Rusia  s-au înregistrat cca. 30.000.000 de infectări cu peste 3.000.000 de morți. Trupele de pe frontul de vest au fost mai ferite datorită măsurilor sanitare adoptate, precum stații de deparazitare, spălare a lenjeriei, și izolarea focarelor. Utilizarea pe scară largă a insecticidului Diclor-difenil-tricloretan (cunoscut drept DDT) începând cu Cel de Al Doilea Război Mondial a dus la un declin spectaculos al numărului de păduchi de corp și deci și al unor boli inclusiv tifosul. În România DDT-ul a fost utilizat încă din anii 1940 și interzis începând cu 1985 datorită efector nocive asupra mediului și sănătății umane (toxic, cancerigen).

Braila, 1947

În anul 1920 la Cluj s-au constatat cazuri grave de tifos în mahalaua ţigănească din împrejurimele străzilor Heltai şi Attila. Autorităţile au luat severe măsuri de izolare, organizând un cordon sanitar care împiedică orice intrare şi ieşire din întregul cartierul ameninţat de contaminare. Ziarul„Înfrăţirea” (anul I, nr.50, Cluj, 3 octombrie 1920) publica măsurile ordonate cu acea ocazie de către Victor Popp, șeful poliției:

”În vederea ivirei tifosului exantematic pentru suprimarea epidemiei, se ordonă următoarele disposiţiuni preservative:

1. Toate instituţiile publice (casarmele militare, casarmele poliţiei, internatele, aresturile, şcoala invalizilor, casele de bolnavi, azilele de copii, institutul corector, să fie deparazitate deoarece morbul acesta grozav se răspândeşte prin păduchi.

2. Se ordonă curăţirea radicală a localelor publice şi a curţilor. Gunoiul aflător în curţi în termen de trei zile să se transpoarte şi closetele să se dezinfecteze. Trotoarele să fie măturate în fiecare zi de atâtea ori de câte ori va cere trebuinţa pentru ca să fie totdeauna curate.

3. Toţi indivizii care nu au ocaziune să de dezinfecteze acasă sunt obligaţi să se prezinte oficiului sanitar superior, unde vor primi un certificat în baza căruia se vor deparazita în spitalul epidemic din localitate.”