Jurământul cioclilor

În timpul marii epidemii de ciumă din 1738-1739 în Cluj autoritățile austriece au înființat un Consiliu Sanitar care avea în subordine un chirurg și un farmacist, un inspector de ciumă, un comisar pentru bolnavi, ciocli și comandantul purtătorilor de cadavre care urmau să locuiască în afara orașului. 

Consiliul Sanitar cerceta casele din întreg orașul, le însemna cu o cruce pe cele infectate și le închidea (pentru izolare). Deseori ocupanții ștergeau aceste însemne (putând fi pedepsiți) și cei izolați dezertau. Lazaretul (spitalul pentru ciumați) se pare că funcționa de la o epidemie anterioară de ciumă din 1718 în grădina tăbăcarilor, la capătul Străzii Ungurilor (astăzi Bd. 21 Decembrie 1989), unde se aflau locuințe separate și o șură pentru bărbier, preot, purtător de cadavre și ciumați.

Diploma de mester de sec. XIX cu o vedută a Clujului din secolul anterior - placă de gravură din colecția Muzeului Național de Istorie a Transilvaniei

 

Toți cei din subordinea consiliului depuneau jurăminte specifice, însă nu s-a păstrat decât cel al cioclilor:

”Eu, (..), jur pe Dumnezeul viu, că în primul rând voi păstra numele lui în laudă, voi înconjura beția, cearta, înjurătura, voi fi cu supunere față de onorata administrație, consiliul sanitar, apoi față de maestrul breslei mele; cadavrele le voi înmormânta cu omenia cuvenită breslei, nu le voi jefui; bune și adânci gropi voi săpa; mă voi mulțumi cu plata dată; pe cei necăjiți cu nimic nu am să-i supăr; în oraș și nici în „Hostat” în afară de necesitatea de a înmormânta (dacă nu din ordinul superiorilor) nu voi intra; semnul destinat al ocupațiunii mele am să-l port în loc vizibil; cu nimenea, nici cu familia mea, în afară de tovarășii mei, nu voi fi în atingere. Așa să-mi ajute Dumnezeu.”

Închiderea școlilor pe timp de epidemie

Collegium Academicum Claudiopolitanum, colegiul iezuit de la Cluj, a fost înființat în anul 1581 la inițiativa principelui catolic al Transilvaniei Ștefan Báthory. Principele dorea să sprijine și în acest mod Contrareforma într-un principat care îmbrățișase deja temeinic Reforma, ceea ce a dus la probleme sub principii reformați care au urmat. Astfel, iezuiții au fost alungați din Transilvania în anul 1603, dar în 1698 au revenit la Cluj, după restabilirea academiei. Colegiul a cunoscut un avânt deosebit în secolul al XVIII-lea, când pe lângă biserică și universitate a fost construit un mare internat, numit Convictus Nobilium (str. Universității nr. 7, clădirea Echinox), în care au fost primiți studenți indiferent de originea lor etnică, inclusiv români.

Convictus nobilium din Cluj la început de secol XX, cu Statuia Ciumei pe amplasamentul inițial

În 1584 ciuma făcea ravagii la Cluj. Unul dintre profesorii Colegiului iezuit declara „de acum o lună a început aici la Cluj să se manifeste ciuma, și ea merge crescând, mor cam 25-30 de oameni pe zi. Dumnezeu ne-a ferit până acum, nici unul dintre ai noștri de aici nu s-a îmbolnăvit de ciumă, deși avem mulți bolnavi de alte boli”. Rectorul a ezitat să închidă instituția iar aceasta a contribuit probabil la răspândirea bolii în oraș: „Părintele rector nu a prea vrut să închidă școlile, așteptând tot mereu o stare mai bună. Totuși, însă foarte târziu, când au început învățăceii să se îmbolnăvească și să moară, a închis școlile”. Același iezuit explică și cum preoții care se deplasau fără măsuri de precauție de la bolnavii din școală la persoane sănătoase din afară și răspândeau ciuma chiar în afara orașului: „unii părinți contaminați de ciumă îi vizitau atât pe ai noștri, cât și pe cei din afară, ascultând confesiuni și dând comuniunea, administrând taina euharistiei; și iată că deodată au adus cu ei atâta boală și în Cluj-Mănăștur ca și în colegiu, încât unul după altul, la început câte doi sau și trei deodată, s-au îmbolnăvit de ciumă”.

Colegiul și biserica iezuită din Cluj

Mai multe despre tratamente sugerate în epocă:

Leacuri de ciumă - venesecție, teriacă și optimism

Monumente ridicate în Cluj la trecerea ciumei din 1738-1739

Un mare val de ciumă a cuprins Transilvania în perioada 1738-1742 (la Cluj  carantina s-a ridicat în anul 1739). Ciuma a fost ajutată și de foamete, căci liniile de carantină au blocat comerțul, au determinat scumpiri ale bunurilor, ceea ce explică și faptul că în multe cazuri, cum a fost și la Cluj, autoritățile au tăinuit prezența epidemiei cât au putut de mult. În septembrie 1738 s-a dovedit că orașul era infectat. Ca urmare nobilimea și mare parte din populație a fugit iar administrația a fost nevoită să ia măsuri precum limitarea circulației, interzicerea slujbelor religioase și înființarea unui consiliu sanitar care marca locuințele infectate și coordona activitatea medicilor, farmaciștilor, și a cioclilor.

La trecerea episodului epidemic au fost comandate importante monumente de for public, așa numita Statuie a Ciumei (statuia barocă dedicată Fecioarei) amplasată inițial în fața Colegiului Iezuit (colțul clădirii UBB) și un portal votiv în fața intrării bisericii Sf. Mihail, ambele amplasate actualmente la biserica Sf. Petru de pe Bd. 21 Decembrie 1989.

Ridicarea unor astfel de statui de mulțumire după trecerea epidemiilor este cunoscută în spațiul sud german (așa-numitele Pestsäulen).

Statuia Ciumei din Cluj, realizată de către Anton Schuchbauer în 1744 la cererea guvernatorului Anton Kornis, în locația originală. În anul 1959 a fost demontată din dorința conducerii comuniste a universității iar în 1961, la cererea Parohiei Sf. Petru, a fost amplasată în spatele acesteia, în cartierul Mărăști.

În anul 1747 a fost ridicată și o poartă monumentală barocă în faţa portalului principal al bisericii Sf. Mihail. Compoziția statuară este probabil opera sculptorului bavarez Johannes König, comandată de parohul János Biró. În anul 1899, cu ocazia demolării construcțiilor din jurul bisericii, poarta a fost transportată în faţa bisericii romano-catolice Sfântul Petru.