Morbul de ochi egiptean

Trachoma, o formă de conjunctivită granulară cu o lungă istorie, originând probabil undeva în Asia Centrală în jurul anului 8000 î.e.n, dar a afectat Europa mai ales între secolele al XIII-lea și al XVIII-lea, fiind adusă de cruciați din Plestina. Francisc de Assisi a contractat boala și a orbit spre finalul vieții. Războaiele napoleoniene au contribuit din nou la răspândirea bolii în Europa, de data aceasta din din Egipt, la noi fiind cunoscută drept ”morbul de ochi egiptean”. Un nou episod important a avut loc la sfârșitul secolului al XIX-lea când imigranții au dus trachoma în America iar boala a fost prima afecțiune contagioasă clasificată drept periculoasă de către guvernul Statelor Unite. Se estimează că 80 de milioane de oameni suferă în prezent de boală în întreaga lume, 2.2 milioane fiind orbi sau având probleme de vedere din această cauză.

Cinabru folosit ca pigment roșu dar și ca medicament în tratarea trachomei.

Boala se datorează infecției cu bacteria Chlamydia trachomatis și cauzează roșirea pleoapelor pe interior, secreții și durere. Infecții repetate pot duce la întoarcerea pleoapei spre interior, zgârierea corneei cu genele, și în final la orbire parțială sau totală. Se tratează cu succes cu antibiotice, dar sunt necesare și măsuri de igienă, acces la apă curentă, condiții neînghesuite de trai, iar eradicarea este dificilă (tratamentele repetate ducând la rezistență la antibiotice).

În Transilvania secolului XIX trachoma se manifesta epidemic, în anumite orașe și zone luându-se măsuri precum închiderea instituțiilor de învățământ, închiderea așezărilor (locuitorii nu puteau părăsi localitățile decât cu avizul primăriei), examinarea călătorilor, dezinfectarea vagoanelor, izolarea bolnavilor, spălarea hainelor bolnavilor cu leșie și săpun. După trecerea episoadelor epidemii medicii aveau datoria de a controla lunar școlile și de a raporta eventualele cazuri, iar preoții trebuia să cunoască și ei simptomele și să fie vigilenți, iar în marile orașe s-au înființat spitale de oftalmologie la începutul secolului XX.

Existau numeroase preparate prin care se încerca tratarea afecțiunilor oculare, inclusiv a trachomei, printre care preparate pe bază de cinabru (mercur), cupru, sau plante exotice (tuia, abrus). Cinabru este un mineral (sulfură de mercur), principala sursă naturală de mercur, fiind inițial folosit ca pigment roșu. 

Recipiente farmaceutice din lemn pentru cinabru (cinnabar) din Colecția de Istorie a Farmaciei Cluj

În Colecția de Istorie a Farmaciei din Cluj, parte a Muzeului Național de Istorie a Transilvaniei) se păstrează două recipiente pentru cinabru (natural și artificial – Cinnabar factitium), probabil utilizate (și) în prepararea unor unguente pentru uz oftalmologic.

Pentru aplicarea tratamentului și pentru intervenții chirurgicale asociate se folosea un forceps ocular special numit Forcepsul cu role a lui Knapp.

Forcepsul cu role a lui Knapp (ilustrație oftalmologică 1917)

Tincturi miraculoase pentru oftică

Principala cauză a tuberculozei este infectarea cu bacilul Mycobacterium tuberculosis. Există o formă latentă, fără simptome, care poate dura 10-20 de ani timp în care persoana afectată nu este contagioasă, și o formă activă, contagioasă, manifestată prin tuse cronică cu expectorare de sputa cu sânge, oboseală, febră, pierdere în greutate. Există și alți agenți patogeni care cauzează boala (variante care afectează bovinele), precum și forme de tuberculoză non-pulmonară.

Cultură de Mycobacterium tuberculosis

Se estimează că în 2018 o treime din populația globului era infectată și au existat cca. 1,5 milioane de victime, fiind boala contagioasă care a dus la cele mai multe decese. Tratamentul este îndelungat și include administrarea a numeroase antibiotice (streptomicină în principal), dar numărul cazurilor de rezistență la acestea este în creștere. Există un singur vaccin eficient, creat în 2011, care scade cu 20% riscul de infectare și cu 60% riscul de a dezvolta forme active ale bolii.

Tuberculoza a fost descrisă din Antichitate, iar urme patogene specifice au fost descoperite la unele mumii egiptene (3000 î.e.n.), dar boala a fost identificată ca unică afecțiune de-abia în anii 1820, denumirea a început să fie folosită în anii 1840, iar primele sanatorii au fost fondate în anii 1860. Robert Koch a identificat bacilul în 1882, primind pentru asta Premiul Nobel în Medicină. În prima jumătate a secolului XX pasteurizarea laptelui a dus la reducerea considerabilă a îmbolnăvirilor prin lapte obținut de la vaci infectate. În secolele XIX și început de XX tuberculoza cauza îngrijorare deoarece afecta puternic păturile sărace de la orașe, autoritățile luând măsuri precum interzicerea scuipatului în public și igienă urbană sporită.

Reclamă din Revista Hygiena din 1914

În Transilvania secolului al XIX-lea, pentru ameliorarea simptomelor de oftică se recomanda sirop de codeină, preparate de afion (cu opiu), inhalații cu aburi de gudron, eucalipt, sau esență de brad. Normativele austriece le cereau mamelor bolnave să nu alăpteze iar fetelor tuberculoase să nu se mărite, recomandau fierberea laptelui înainte de consum și izolarea celor contagioși. Pentru întărire dieta trebuia să includă carne de vacă, ouă, lapte, cafea, sirop de coacăze, trebuia evitată oboseala și se recomanda petrecerea timpului în aer curat sau la mare. Victor Babeș mai recomanda cantaridină și limfa lui Koch. 

Recipiente pentru ulei de eucalipt de secol XIX-XX din Colecția de Istorie a Farmaciei Cluj

Pe piață apăreau frecvent tincturi miraculoase (cu efect, desigur, limitat): ”Este știut că nu trece o lună de zile fără ca ziarele cotidiene să nu preamărească un nou remediu contra ofticii […] care se prezintă sub un exterior seducător și cărora fantezia umană le atribuie cu predilecție un efect pe care în nici un caz nu îl au” (Gazeta Transilvaniei 72/1900).

Catharidina, obținută din gândăcei de frasin pisați, este o substanţă toxică urât mirositoare care este cel mai vechi afrodiziac european cunoscut, cu proprietăţilor iritante şi inflamante locale, care stimulează circulaţia sanguină. Recipiente și pulbere din Colecția de Istorie a Farmaciei Cluj.