ELIXIR VISCERALE

Friedrich Hoffmann

 În farmacie, elixirul desemnează o soluţie aromatică îndulcită, pe bază de alcool sau apă, conţinând substanţe medicinale. Cuvântul a fost preluat în latina medievală din arabicul al iksir, desemnând în Evul Mediu în special preparate alchimice. Cel mai cunoscut este Elixirul vieţii, substanţă pe care alchimiştii căutau să o prepare pentru a obţine nemurirea. În secolul al XVI-lea înţelesul era de tonic puternic sau chiar panaceu (medicament universal), cuvântul fiind folosit apoi în secolul al XVII-lea în denumirea multor medicamente contrafăcute, tocmai datorită rezonanţei sale.

Borcan farmaceutic de secol XVIII

Elixirul visceral este un balsam amar pentru stomac preparat pentru prima oară de către Friedrich Hoffmann (1660-1742), medic german cunoscut pentru cursurile de medicină şi chimie pe care le-a susţinut la nou înfiinţata universitate din Halle. Elixirul care îi poartă numele conţine extract de schinel (Cnicus Benedictus, un soi de scai), coajă de portocală, muşeţel, scorţişoară, pelin, şi carbonat de potasiu, lăsate la macerat timp de 36 de ore în vin (preferabil de Malaga, Jerez, sau de Tokai). După cum spune şi numele, elixirul era menit a stimula digestia.

Reconstituire a elixirului visceral

Borcanul de sticlă transparentă din colecţia noastră datează de la sfârşitul secolului al XVIII-lea, fiind păstrat în vechea farmacie Sf. Gheorghe din Cluj. El face parte dintr-un lot de recipiente similare pentru lichide, cu decor baroc cu coroană, cartuş circular şi volute. Signatura restaurată conţine o inscripţie cu litere roşii şi negre pe fond alb. Manufactură transilvăneană.
Vezi şi articolul de prezentare din ziarul Făclia.

Program special

Din motive tehnice şi contrar obiceiului, muzeul NU va fi deschis în ultima sâmbătă din luna octombrie. Aşadar, orarul în această perioadă va fi următorul:

In fiecare joi - pana la 6!

Va reamintim faptul ca muzeul are program prelungit in fiecare joi, putand fi vizitat intre ora 12 si ora 18. Va asteptam!

 

BEZOAR

Cuvântul "bezoar" vine din limba persană, unde pād-zahr (پادزهر) însemnă "antidot". Termenul desemnează o masă formată în tractul digestiv al oamenilor şi al animalelor, cel mai adesea al rumegătoarelor. Se considera că bezoarul are proprietăţi magice, fiind eficient împotriva tuturor otrăvurilor. Primele descrieri ale proprietăţilor medicale ale bezoarului datează din secolul al XII-lea, iar în secolul al XVI-lea s-au făcut primele experimente care au infirmat calitatea bezoarului de antidot universal. Totuşi, el a continuat să fie folosit drept ingredient de bază în farmaciile transilvănene.

Colecţia noastră include două borcănaşe pentru praf de bezoar care fac parte din farmacia portabilă a Terezei Keményi. Micul cufăr farmaceutic nobiliar este datat 1787. Cele două recipiente sunt inscripţionate „Pulvis Bezoardie” şi „Pulvis Bezoard Sennert”, semnul folosit pentru pulbere fiind cel alchimic. Denumirea suplimentară a celui de al doilea ingredient se legă de numele lui Daniel Sennert (1572-1637), renumit doctor german interesat de alchimie şi chimie, căruia i se datorează probabil o modalitate particulară de preparare a bezoarului.

Registrul care conţine menţiunea bezoarului de două tipuri, occidental şi oriental, este inventarul farmaciei din Târgu Mureş din 1790.
Vezi şi articolul de prezentare din ziarul Făclia.

Orarul lunii septembrie

Mică modificare de orar în septembrie: pentru a include ziua patrimoniului tehnic şi industrial muzeul va fi deschis pe 19 septembrie (şi închis luni, 21), nu în ultima sâmbătă din lună, ca de obicei.
În esenţă:

Expoziţie temporară de „Aparatură medicală clujeană”

Vă invităm la o nouă expoziţie temporară, dedicată aparaturii medicale folosită în spitalele clujene de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi până în a doua jumătate a secolului XX. În cadrul vernisajului de sâmbătă, 29 august, ora 11, organizăm şi un atelier practic de vizionat la microscop ingrediente celebre din Colecţia de Istorie a Farmaciei.
Evenimentul face parte din Anul patrimoniului tehnic şi industrial 2015. 

Măselariţa – Exponatul lunii august

Hyoscyamus niger, cunoscută popular în limba română drept Măselariţă sau Nebunariţă, este o plantă folosită integral în scopuri medicinale pentru efectele sale sedative, psihoactive, antinevralgice, antispasmodice, anestetice şi soporifice.

Deşi recomandată împotriva agitaţiei nervoase şi a durerilor de toate tipurile, ea este toxică în doze mari. Utilizarea farmaceutică este asemănătoare celei a opiului, dar are efecte mai slabe şi nu provoacă constipaţie.

Măselariţa a fost folosită din cele mai vechi timpuri, probabil chiar din perioada neolitică, atunci fiind adăugată în fumigaţii şi băuturi magice, care provocau halucinaţii vizuale şi senzaţie de zbor. Este pomenită de Dioscoride printre plantele cunoscute de către daci. Piliniu cel Bătrîn vorbeşte despre Herba Apollinaris, pe care unii o identifică cu măselariţa: grecii credeau că însuşi zeul Apollo a descoperit-o şi i-a oferit-o lui Esculap şi era consumată de preotesele de la Delphi în templul lui Apollo pentru a intra în transă şi a profetiza.

În vechile farmacopee şi în medicina naturistă, planta este recomandată pentru numeroase afecţiuni, printre care şi durerile de dinţi, cînd se realizau fumigaţii bucale cu frunzele sau seminţele plantei ori soluţii. Se aplică şi în oftalmologie, deoarece dilată pupilele şi conţine atropină.

Colecţia de Istorie a Farmaciei include opt recipiente, de secol XVIII-XIX, pentru păstrarea diferitelor preparate pe bază de măselariţă: extras, seminţe, ulei. Recipiente (realizate din lemn, sticlă, porţelan, ceramică smălţuită) provin din farmacii din Cluj, Turda, Baia Mare şi Iaşi.

Articol de prezentare in ziarul Faclia.