Mercur pentru sifilis

În secolul al XVI-lea sifilisul era cunoscut drept ”rău spaniol” la italieni, ”rău napolitan” la francezi, ”rău francez” în nordul Europei, în spațiul german și apoi la noi. Termenul de ”(s)frenție” și boala aferentă sunt atestate în Transilvania din secolul al XVI, dar s-a răspândit mai ales în cele două secole care au urmat. Părerile sunt încă împărțite în privința originii bolii – unii susțin că a fost adus în Europa imediat după descoperirea Americii, alții cred că exista deja în Europa dar nu fusese clar recunoscută. Termenul sifilis a apărut în 1530, bacteria cauzatoare, Treponema pallidum, a fost identificată în 1905, dar primul medicament eficient, Salvarsan, a fost creat de-abia în anul 1910, urmat de penicilină. De la început a fost recunoscută transmisibilitatea sexuală a bolii, sifilisul fiind așadar asociat de timpuriu depravării și fiind deci văzut ca o boală rușinoasă.

Treponema pallidum (bacterie din familia Spirochaetaceae)

 La început boala era foarte gravă, cu pustule care acopereau întreg corpul, ulcerații distructive (care duceau chiar la ”căderea” extremităților, din perioada modernă păstrându-se proteze cosmetic de nas de exemplu) și în câteva luni chiar moartea. În secolul al XVI-lea răspândirea sifilisului în Europa a avut un caracter epidemic, fiind transmisă de către soldați (și prostituatele care însoțeau armatele) și negustori. Sifilisul nu a fost niciodată eradicat, în România anului 1994 de exemplu fiind înregistrate aproape 7000 de cazuri.

Cele mai persistente tratamente erau pe bază de mercur, sub formă de unguente, pilule sau preparate pentru ”fumigarea” pacienților (fie așezați pe un scaun fără șezut, fie închiși până la gât într-o cutie). Desigur, tratamentele cu mercur aveau efecte secundare precum căderea dinților și ulcerări ale gingiilor. Se recomanda uneori și administrarea de guaiac (plantă nativă din Lumea Nouă) sau sarsaparilla (plantă exotică).

Recipient farmaceutic din lemn pictat cu signatura ”Pilul mercur”, secol XVIII

În Colecția de Istorie a Farmaciei din Cluj se păstrează recipiente de secol XVIII-XIX pentru astfel de preparate, mai numeroase fiind cele pe bază de mercur (ilustrăm un recipient pentru pilule și unul pentru unguent) și chiar o cutie de lemn cu inscripția calomel (clorură de mercur, un compus din care se preparau uneori pilulele de mercur).

Recipient farmaceutic din ceramică, cu signatura pictată ”Ung. Mercurial”, secol XVIII.