În timpul marii epidemii de ciumă din 1738-1739 în Cluj autoritățile
austriece au înființat un Consiliu Sanitar care avea în subordine un
chirurg și un farmacist, un inspector de ciumă, un comisar pentru bolnavi,
ciocli și comandantul purtătorilor de cadavre care urmau să locuiască în afara
orașului.
Consiliul Sanitar cerceta casele din întreg
orașul, le însemna cu o cruce pe cele infectate și le închidea (pentru
izolare). Deseori ocupanții ștergeau aceste însemne (putând fi pedepsiți) și
cei izolați dezertau. Lazaretul
(spitalul pentru ciumați) se pare că funcționa de la o epidemie anterioară de
ciumă din 1718 în grădina tăbăcarilor, la capătul Străzii Ungurilor (astăzi Bd.
21 Decembrie 1989), unde se aflau locuințe separate și o șură pentru bărbier,
preot, purtător de cadavre și ciumați.
Toți cei din subordinea consiliului depuneau jurăminte specifice,
însă nu s-a păstrat decât cel al cioclilor: |
| Diploma de mester de sec. XIX cu o vedută a Clujului din secolul anterior - placă de gravură din colecția Muzeului Național de Istorie a Transilvaniei |
”Eu, (..), jur pe Dumnezeul viu, că în primul rând
voi păstra numele lui în laudă, voi înconjura beția, cearta, înjurătura, voi fi
cu supunere față de onorata administrație, consiliul sanitar, apoi față de
maestrul breslei mele; cadavrele le voi înmormânta cu omenia cuvenită breslei,
nu le voi jefui; bune și adânci gropi voi săpa; mă voi mulțumi cu plata dată;
pe cei necăjiți cu nimic nu am să-i supăr; în oraș și nici în „Hostat” în afară
de necesitatea de a înmormânta (dacă nu din ordinul superiorilor) nu voi intra;
semnul destinat al ocupațiunii mele am să-l port în loc vizibil; cu nimenea,
nici cu familia mea, în afară de tovarășii mei, nu voi fi în atingere. Așa
să-mi ajute Dumnezeu.”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu