Terapia cu ventuze

Terapia cu ventuze este atestată din vechime în China, în Egipt din jurul anului 1500 î.e.n., fiind apoi preluată de către greci, romani, bizantini și ceilalți. Era populară și în lumea musulmană și printre medicii evrei din Europa. Ea este lăudată atât de către Hipocrate cât și de către Galen. Ventuzele sunt denumite cucurbita sau cucurbitula datorită formei lor asemănătoare unor mici dovleci. Terapia a fost una extrem de practicată în Europa și moda ei revine astăzi printre abordările holistice (alternative). În medicina antică terapia cu ventuze era recomandată în numeroase afecțiuni (potrivindu-se teoriei umorilor, ajutând la deblocarea și eliminarea umorilor în surplus).

Gravură ilustrând o scenă de terapie cu ventuze într-o baie publică, din lucrarea ”Ainnew subtill und fast kunstreich werck”, 1512.

În mod tradițional aspirația se obținea prin evacuarea aerului din interiorul ventuzelor prin expunerea lor de scurtă durată la foc, dar din secolul al XIX-lea există dispozitive speciale care creează vid (mici pompe). Tehnica obișnuită este cea ”uscată”, prin aplicarea ventuzelor direct pe piele pentru extragerea umorilor. Varianta ”umedă” era o formă de flebotomie, mici tăieturi superficiale fiind practicate în piele înainte de aplicarea ventuzelor, uneori cu aparate speciale cu lame. Sub forma unor cutiuțe cu manetă, aparatele de scarificare erau prevăzute cu 4, 8 sau 12 lame, utilizarea lor fiind adaptată zonelor unde urmau să fie aplicate ventuzele – cele cu 4 lame de exemplu erau folosite în zona tâmplelor, în tratamentul durerilor de cap. Pentru mai multe detalii recomandăm lucrarea Bloodletting Instruments in the National Museum of History and Technology, 1979 disponibilă AICI.

Instrumente pentru terapia cu ventuze (ilustrație din Pierre Dionis, Coursd’opérations de chirurgie demontrées au Jardin Royal, Paris, 1708)

Lista posesiunilor bărbierului Egidius din Cluj, notată la moartea acestuia în anul 1589, include și 13 ventuze terapeutice realizate din diferite materiale (acestea erau în general din sticlă, ceramică, metal, sau, mai ales în Orient, din coarne de animale). Terapia în discuție era în trecut apanajul bărbierilor-chirurgi și al băieșilor (servitorii băilor publice). Și în Moldova se păstrează date despre vraci (bărbieri) care se ocupau și cu luarea de sânge, punerea de lipitori și zbanțuri (ventuze), cu și fără sânge, de hărăpsiri (scarificări). Statutele bărbierilor brașoveni din 1550 menționau printre atribuțiile acestora aplicarea de ventuze și luarea de sânge. Colecția de Istorie a Farmaciei include două seturi de ventuze de sticlă de dată recentă, obținute prin donație (un set conține 20 de ventuze iar celălalt 8), de uz domestic.